Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

EVENIMENTERoEnergy Timişoara: energia eoliană viitorul regiunii vest

I.D. Ştirile Zilei /

A doua ediţie a târgului internaţional de energii regenerabile şi eficienţă energetică în construcţii, RoEnergy South-East Europe 2011, va avea loc în perioada 23-25 noiembrie 2011, la Sala Expoziţională Politehnica Timişoara.

Evenimentul, va cuprinde expoziţie şi conferinţe, acoperind o paletă largă de teme de la solar fotovoltaic şi bioenergie, până la soluţii inteligente de construcţii, energie eoliană şi microhidroenergie.

Cu prilejul acestui eveniment, în Timişoara vor poposi companii occidentale ( Italia, Cehia, Ungaria, atât ca expozanţi, cât şi ca vizitatori), unele aflate pentru prima dată în ţară noastră, interesate de investiţii în zona de vest.

Pentru vizitatorii din Timişoara, târgul aduce în prim plan o serie de soluţii termice, prin care se reduc cu până la 50 la suta costurile cu încălzirea locuinţelor. Din oferta expozanţilor, în acest sens, se disting centrale termice, panouri solare, boilere, panouri radiante cu inflarosu cu ioni de argint, tehnologii inteligente de izolaţii.

Dintre lucrările conferinţelor, care se vor derula în paralel cu expozitia, temele dezbătute vor fi: Constructii inteligente-energia solară: Celule fotovoltaice - un nou concept, Determinarea consumurilor energetice la case pasive, Casa pasivă în vestul României: rezultatele monitorizării, Active for a better future, Eficienţa energetică a clădirilor.

Timişul se bucură de un potenţial solar de execepţie, în zonă aflându-se în derulare, în diverse stadii, trei parcuri fotovoltaice, dintre care se remarcă proiectul de Gataia, de 32 MW, cel mai mare din Europa de Sud Est. De asemenea, Banatul şi zona de vest sunt recunoscute pentru potenţialul bioenergetic (biomasa, biocombustibili, biogaz), atât datorită dezvoltării agriculturii, cât şi graţie ponderii suprafeţelor impădurite.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional