Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Extinderea pistei Aeroportului Internaţional Iaşi va costa 82,3 milioane euro

Doru Mocanu, Iaşi Ştirile Zilei /

Extinderea pistei Aeroportului Internaţional Iaşi va costa 82,3 milioane euro

Consiliul Judeţean Iaşi a aprobat proiectul privind prelungirea pistei Aeroportului Internaţional Iaşi de la 1.800 de metri, cât măsoară în prezent, la 3.000 de metri. Extinderea va fi făcută cu sistem rutier suplu - soluţia A din Studiul de fezabilitate elaborat de "Search Corporation" Bucureşti. Conform calculelor preliminare, lucrările de modernizare şi extindere a pistei vor cos­ta 82,3 milioane de euro. Banii vor fi asiguraţi din fonduri puse la dispoziţie de Guvernul Româ­niei şi Uniunea Europeană. Până în prezent, Guvernul a alocat zece milioane de lei pentru acest obiectiv, dar banii nu au fost cheltuiţi deoarece autorităţile locale nu au reuşit încă să soluţioneze situaţia juridică a terenurilor afectate de lucrările de modernizare a Aeroportului. Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat că există, în acest an, disponibilitatea alocării a 40 milioane de euro pentru realizarea extinderii Aeroportului.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Lucian Flaişer, a precizat că licitaţia pentru desemnarea firmei care va executa lucrările de prelungire a pistei aeroportului va fi organizată în primăvară. Termenul de execuţie este de nouă luni de la data semnării contractului.

Planurile de extindere şi modernizare a Aeroportului Iaşi prevedeau, iniţial, demararea lucrărilor la noua pistă până în octombrie 2007, durata de execuţie a acestora fiind estimată la 48 de luni. Pentru 2008, era planificată iniţierea execuţiei terminalului de pasageri, în 2009 a terminalului cargo şi a hangarului, iar în 2010 urmau să fie construite depozitele de carburanţi şi celelalte dotări. Ca urmare a întârzierii soluţionării problemei terenurilor, singura fază a proiectului care nu este conform programului este cea a iniţierii lucrărilor de extindere şi modernizare a pistei. Comandantul Aeroportului Iaşi, Mitică Rebegea, a precizat: "Cu toate acestea, nu vor fi probleme. La Iaşi, se va construi prima pistă flexibilă din ţară, după o tehnologie aplicată şi la Aeroportul dn Frankfurt, unde o pistă asemănătoare a fost finalizată în trei luni şi jumătate".

Lucrările de extindere a pis­tei fac parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a Aeroportului Internaţional Iaşi. După cum reiese din studiul de fezabilitate realizat de "Search Corporation", pista de decolare-aterizare va avea o lungime de 3.000 de metri şi o lăţime de 45 de metri, căile de rulare vor fi lungi de 4.031 metri şi late de 23 metri, platforma de îmbarcare-debarcare avioane va avea o lungime de 1.005 metri şi o lăţime de 213 metri. Platforma de degrivare avioane va fi de 110 metri lungime şi 87,5 metri lăţime, iar platforma avioane deturnate va avea o suprafaţă de 14.311 mp. Actuala pistă, ca şi terminalul pentru călători existent, ar putea rămâne funcţionale pentru trafic uşor, cu avioane de mici dimensiuni. În strânsă legătură cu dimensiunile viitoa­rei piste, în funcţie de care pot sau nu să aterizeze aparate de zbor de mare capacitate, a fost proiectat şi terminalul aerogării.

Astfel, noua clădire va fi realizată pe o structură modulară, care să permită extinderea ulterioară. Planurile realizate pentru această etapă permit procesarea unui volum de un milion de călători pe an, dar această capacitate se poate extinde, în următorii 5-10 ani, dacă va fi nevoie, la două milioane de pasageri anual. "În plus, terenul este prielnic dezvoltării unei capacităţi duble, în perspectiva următorilor 25-30 de ani, putându-se ajunge la procesarea a patru milioane de călători pe an", au afirmat specialiştii care au lucrat la proiect. Terminalul proiectat pentru această fază se întinde pe o suprafaţă de 17.000 mp, este prevăzut cu toate dotările necesare unui astfel de obiectiv, inclusiv cu spaţiile destinate amenajării unor puncte comerciale şi a altor servicii necesare în zone aeroportuare. Clădirea, construită pe două niveluri, va avea un aspect modern, cu o formă aerodinamică, apropiată de imaginea unei aripi de avion, şi va fi realizată pe o structură uşoară, din metal acoperit cu aluminiu compozit. Noua aerogară va cuprinde şi o zonă cargo, spaţii pentru gararea a opt avioane de mare capacitate şi a altor şapte aparate mai mici, o parcare cu peste 1.500 de locuri etc.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional