Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

FINANŢAREFonduri nerambursabile de 7,8 mil. lei pentru regiunea Sud-Vest

C.P. Ştirile Zilei /

Trei contracte de finanţare prin Programului Operaţional Regional în valoare nerambursabilă de peste 7,8 milioane lei, au fost semnate de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia (ADR Sud-Vest), în data de 29 septembrie.

Proiectul "Lărgire pasaj Hervil, pasaj inferior pe calea ferată, Piatra Olt-Podu Olt, km 293+808" se ridică la valoarea totală de 3,23 milioane lei din care finaţarea nerambursabilă este de 2 milioane lei. Investiţia face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al minicipiului Râmnicu Vâlcea şi cuprinde: lărgirea pasajului Hervil-, amenajarea unui sens giratoriu şi lărgirea carosabilului, precum şi amenajarea de trotuare şi de paravane de protecţie în zona pasajului pentru o circulaţie pietonală în condiţii de siguranţă.

Totodată, va primi finanţare proiectul "Consolidare, modernizare, extindere şi dotare Şcoala de arte şi meserii - localul B, Comuna Bistreţ, judeţul Dolj" ce urmează a fi implementat de Primaria comunei Bistreţ. Investiţia însumează în total 2 milioane lei din care finanţarea nerambursabilă este de 1,56 milioane lei.

Societatea SC Self Activ Medica SRL va implementa proiectul "Extindere centru medical - centru de afaceri", a cărui valoare se ridică la suma 8,16 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 4,21 milioane lei.

"Implementarea acestor trei contracte va atrage în regiune peste 7,8 milioane lei finanţare nerambursabilă pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, educaţionale şi de afaceri.", a declarat doamna Marilena Bogheanu, Director ADR SV Oltenia cu ocazia evenimentului.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional