Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

FINANŢAREMinisterul Dezvoltării va contracta în 2011 toate fondurile POR

Alexandru David Ştirile Zilei /

Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului

Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului

Atragerea fondurilor europene reprezintă o prioritate pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi în 2011. Doamna ministru Elena Udrea, a declarat: "Şi anul acesta vom acorda prioritate atragerii fondurilor europene. Ţinta noastră a fost atinsă în 2010, astfel am contractat proiecte de 3 miliarde de euro. Vrem să contractăm restul, până la 4,3 miliarde euro până la sfârşitul anului 2011. Sperăm ca în 2011 contractarea să meargă cel puţin în acelaşi rimt ca în 2010". De asemenea, eforturile Ministerului se vor axa şi pe sprijinirea autorităţilor publice locale în procedurile de achiziţie, precum şi în soluţionarea contestaţiilor sau în cazurile de abandonare a lucrărilor de către constructori. În acest scop, la sfârşitul anului 2010 a fost realizat un caiet de sarcini tip, ce va fi impus pentru buna desfăşurarea a procedurilor.

Un alt demers important al Ministerului Dezvoltării în 2011 se referă la demararea Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, componenta ce revine Ministerului reprezentând 4 miliarde de euro. "Este un program complex pe care intenţionăm să-l demarăm la începutul lunii februarie", a mai precizat doamna Udrea.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional