În Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest au fost semnate prin Programul Operaţional Regional (POR) încă 16 contracte de finanţare pentru sprijinirea microîntreprinderilor. Valoarea totală a acestora este de aproximativ 3,5 milioane de euro, din care finanţarea nerambursabilă reprezintă aproape 2,5 milioane de euro, au anunţat reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest (ADR SV).
Contractele semnate au ca obiective achiziţionarea de echipamente şi tehnologii noi, moderne pentru activitatea de producţie, construcţii sau prestări servicii, achiziţionarea de sisteme IT, precum şi construirea sau modernizarea spaţiilor de producţie. Şapte dintre aceste proiecte sunt din judetul Dolj, cinci din judeţul Vâlcea, trei din Gorj si unul din judetul Mehedinţi.
Acestea 16 contracte se adaugă celor 110 proiecte aflate deja în implementare la nivelul regiunii în cadrul domeniului de intervenţie 4.3 "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor", au precizat reprezentanţii ADR SV.
La nivelul regiunii Sud Vest Oltenia, se află în derulare prin POR 242 de proiecte, care acoperă toate domeniile Programului, respectiv dezvoltare urbană, sănătate, servicii sociale, situaţii de urgenţă, sprijinirea mediului de afaceri local şi regional, turism şi patrimoniu naţional. Valoarea finanţării nerambursabile aferentă acestora este de peste 388 milioane euro.