Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

FINANŢARE318 milioane lei contractate prin POR în regiunea Bucureşti-Ilfov

A.D. Ştirile Zilei /

318 milioane lei contractate prin POR în regiunea Bucureşti-Ilfov

La nivelul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI), au fost depuse în total 761 de proiecte. Dintre acestea au fost contractate 67 de proiecte solicitând 318,5 milioane de lei şi au fost aprobate plăţi de peste 96 milioane de lei, a precizat doamna Claudia Ionescu, Şef Departament Promovare Regională şi Investiţii în Cadrul ADRBI.

Potrivit sursei citate, cele mai multe proiecte au fost contractate pe domeniul 4.3 - Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor, respectiv 50 de proiecte, care solicită o finanţare de peste 22 milioane de lei. Cele mai mari valori au fost însă contractate pe domeniul 2.1 - Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane , inclusiv construcţia şoselelor de centură, respectiv aproape 241 milioane de lei, aferente unui număr de 13 proiecte contractate.

Doamna Ionescu atrage atenţia că mai sunt încă sume de cheltuit pe domenii precum: 1.1 - Planuri integrate de dezvoltare urbană, 3.2 - Reabilitarea infrastructurii serviciilor sociale, 5.1 - Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural şi 5.2 - Crearea infrastructurilor pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale cu potenţial turistic.

"Sperăm să crească numărul contractelor, pentru ca anul acesta să vorbim mai mult de absorbţia fondurilor europene", a mai spus doamna Claudia Ionescu, adăugând: "Încercăm să producem schimbări din ce în ce mai profunde, dar acest lucru nu poate fi realizat sărind etapele unui proces complex".

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional