La nivelul regiunii centru după 3 ani de implementare a Programului Operaţional Regional prin autoritatea de implementare, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), un număr de 37 de proiecte au fost finalizate din cele 121 de proiecte contractate, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
În perioada imediat următoare se vor semna contractele de finanţare pentru alte 61 de proiecte. Astfel, totalul proiectelor contractate va ajunge la 181, solicitănd aproape 300 milioane euro fonduri nerambursabile, respectiv 68% din bugetul Regiunii Centru.
Începând cu anul 2009 au fost demarate şi plăţile din program, fie ca avans pentru lucrările demarate, fie ca ramburs al cheltuielilor efectuate. Până în prezent peste 45 milioane euro au fost deja virate în conturile beneficiarilor, iar alte 26 de cereri de rambursare, în valoare de peste nouă milioane euro, sunt în analiză la ADR Centru sau la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Proiectele contractate au în vedere dezvoltarea oraşelor Braşov, Tîrgu Mureş şi Sibiu, precum şi a centrelor urbane mai mici cum sunt Alba Iulia, Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe. Prin cele 13 proiecte finanţate pe domeniul 2.1 se vor reabilita străzi urbane şi alte drumuri judeţene din regiune, în lungime totală de peste 230 kilometri. Alte 15 contracte semnate pe axa prioritară 3 alocă fonduri pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea spitalelor, centrelor sociale şi unităţilor de învăţământ. De asemenea, prin axa prioritară 5 a programului, cele 12 proiecte contractate, susţin finanţarea investiţiilor în domeniul reabilitării patrimoniului cultural sau a obiectivelor turistice din regiune.
Datorită numărului mare de proiecte depuse majoritatea domeniilor au fost suspendate, rămânând deschisă pentru depunere de cereri de finanţare Axa Prioritară 4 ce are în vedere reabilitarea unor situri industriale, informează comunicatul menţionat.
Programul Operaţional Regional a fost lansat pe 13 iulie 2007 la Sibiu. Prin acest program pentru Regiunea Centru au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de 439,09 milioane euro.





































