În prima parte a acestui an Consiliul Judeţean Harghita a cheltuit în cadrul procedurilor de achiziţie cu peste 4 milioane lei mai puţin decât era estimat, potrivit unui comunicat remis de Consiliul Judeţean Harghita.
Astfel, pentru contractele de execuţie lucrări semnate s-au cheltuit 44% din fondurile alocate, iar pentru contractele de prestări servicii s-a cheltuit 79% din suma iniţial alocată. Pentru achiziţia de materiale, incluzând şi consumabile, valoarea contractelor a fost de 64% din valoarea estimată.
În total contractele au fost semnate la o valoare de 48% din valoarea total estimată, reducerea făcută fiind astfel de 52%, respectiv 4 429 503 lei.
Bugetul Consiliului Judeţean a crescut în acest an cu 60% faţă de anul precedent, creşterea datorându-se în principal atragerii de fonduri europene nerambursabile, mai precizează comunicatul menţionat.




































