Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

FinanţareContracte de aproape 91 milioane lei semnate la ADR Vest

C.P. Ştirile Zilei /

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat încă 12 contracte de finanţare, cu o valoare cumulată de 90,75 milioane lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de aproape 48 milioane lei, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Cel mai mare proiect contractat vizează realizarea unei baze de agrement cu terenuri de golf, de sport, piscine şi funcţiuni complementare în comuna Fântanele, din judeţul Arad. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 84,57 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă reprezintă în jur de 43,63 milioane lei. Beneficiarul este societatea "Bellavista Golf Villas & Resort". Proiectul este contractat în cadrul domeniului major de intervenţie 5.2 "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale şi pentru creşterea calităţii serviciilor turistice", potrivit surselor citate.

De asemenea, au mai fost contractate 11 proiecte având drept beneficiari microîntreprinderi. Proiectele contractate pe domeniul major de intervenţie 4.3 "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" însumează o valoare totală a finanţării de aproximativ 6,18 milioane lei şi o valoare a finanţării nerambursabile de 4,35 milioane lei. Investiţiile vizează domeniile de construcţii şi fabricarea de construcţii metalice, servicii medicale, serviciilor suport pentru întreprinderi, prelucrarea lemnului, servicii de înfrumuseţare, mai spun reprezentanţii ADR Vest.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional