Până la finele anului 2012 Ministerul Afacerilor Europene îşi propune ca rata de absorbţie a fondurilor europene să crească de la 3,7% în prezent, la 20%, iar rata de contractare la 90%. Pe lângă aceasta, trebuie sa crească şi calitatea cheltuirii banilor europeni, a afirmat domunl Leonard Orban, Ministrul Afacerilor Europene, în cadrul unei întâlniri cu membrii Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane.
Pe termen scurt trebuie rezolvată problema fondurilor blocate pentru proiectele în derulare din fondul de coeziune, verificarea proiectelor implementate şi a plăţile efectuate, apreciază domnia sa.
Pe termen mediu obiectivele Ministerului sunt legate de simplificarea procedurii de accesare a fondurilor, dorindu-se de asemenea mai multă transparenţă în acest proces. Iar pe termen lung se doreşte o mai bună organizare la nivel administrativ pentru accesarea fondurilor comunitare. Responsabilităţile şi atribuţiile nu sunt "nici puţine şi nici uşoare, însă dezvoltarea socio-economică a României şi creşterea beneficiilor aduse cetăţenilor merită tot efortul", a conchis domnul Orban.
Cele două funcţii de bază ale Ministerului Afacerilor Europene sunt: coordonarea procesului de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune şi gestionarea şi coordonarea procesului de elaborare a poziţiilor României pe problematica afacerilor europene.