Până în decembrie 2014 România va putea angaja finanţări nerambursabile de programe şi proiecte în valoare de 181 milioane franci elveţieni, potrivit acordului bilateral semnat ieri de preşedintele Confederaţiei Elveţiene Doris Leuthard, Consilierul federal Micheline Calmy-Ray şi ministrul român al Afacerilor Externe Teodor Baconschi.
Primele proiecte vor putea fi selecţionate şi începute încă de la sfârşitul lui 2010, urmând ca activitatea de monitorizare a implementării proiectului să fie urmărită prin Ambasada Elveţiei în România. Plăţile şi durata de implementare se desfăşoară pe o perioadă de 10 ani, respectiv până în 2019.
Elveţia se implică în domenii în care ţările partenere invocă cea mai mare nevoie de sprijin, domenii în care Elveţia dispune de o înaltă competitivitate şi performanţe tehnice. Aceste domenii sunt: sănătatea şi reformele, sprijinirea societăţii civile, integrarea minorităţilor, mediul înconjurător şi infrastructura, stimularea sectorului privat, educaţie şi cercetare, sprijinirea parteneriatelor publice instituţionale.
O parte importantă din finanţarea prin Programul de Cooperare Româno-Elveţian va fi acordată în domenii cu indicatori economici şi sociali reduşi. Până la 52,5 milioane franci elveţieni reprezintă alocarea pentru îmbunătăţirea calităţii mediului. Finanţarea primului obiectiv vizează sprijinirea managementului energiilor sustenabile în oraşe, de exemplu prin îmbunătăţirea infrastructurii municipale, a capacităţii de construire. Proiectele eligibile pot viza reabilitarea termică a clădirilor publice, sistemele de termoficare de cartier, furnizarea energiei (inclusiv din surse regenerabile), iluminatul public, transportul public sau planificarea urbană. Vor putea primi finanţare până la patru oraşe, fără a depăşi în principiu numărul de 10 proiecte, cumulat. Oraşele vor fi selectate în funcţie de implicarea dovedită a edililor în direcţia eficienţei energetice.
Un alt obiectiv vizează sprijinirea procesului de modernizare în domenii-cheie precum mediu, energie şi transport public. Fondurile alocate acestui obiectiv sunt de până la 15 milioane franci elveţieni. Fondurile pot fi folosite pentru pregătirea proiectelor prioritare (studii de fezabilitate, studii de impact asupra mediului etc) sau pentru elaborarea de strategii, planuri de acţiune în zone-cheie la nivelul administraţiei centrale.
Un al treilea obiectiv, cu o finanţare de 500.000 franci elveţieni, are în vedere promovarea sau îmbunătăţirea parteneriatelor instituţionale între instituţii din România şi Elveţia, la nivel local, regional sau naţional. Valoarea minimă a proiectelor este de 25.000 franci elveţieni.
O dată cu semnarea acordului cadru bilateral poate începe punerea în aplicare a contribuţiei elveţiene pentru cele două noi state membre ale UE care au aderat la Uniunea Europeană la începutul lui 2007 - România şi Bulgaria.
Conform procedurilor de promovare şi aprobare a unui proiect agreate între părţi, decizia definitivă pentru finanţarea unui proiect sau program aparţine Elveţiei. În cadrul proiectelor şi programelor sunt prevăzute măsuri împotriva abuzurilor şi corupţiei.
Acordurile cadru bilaterale stabilesc principiile colaborării şi definesc domeniile tematice concrete şi modalităţile de derulare.
Prin acestă contribuţie Elveţia îşi aduce aportul la reducerea disparităţilor economice şi sociale din cadrul Uniunii Europene lărgite.
Din 2007 Elveţia finanţează cu 1 miliard de franci elveţieni proiecte şi programe în celelalte 10 state care au aderat la UE în mai 2004. În cadrul contribuţiei elveţiene Bulgaria şi România care au aderat la UE în 2007 primesc finanţări nerambursabile în valoare de 257 milioane de franci elveţieni.