Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

FINANŢAREMDRT prioritizează investiţiile de infrastructură din zonele turistice

C.P. Ştirile Zilei /

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va prioritiza alocarea de fonduri pentru finanţarea obiectivelor de investiţii din mediul rural realizate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 577/1997, au anunţat reprezentanţii MDRT.

Astfel, în limita surselor bugetare, alocarea sumelor necesare finalizării lucrărilor de drumuri de interes judeţean şi local se va realiza prioritar pentru drumurile de interes judeţean şi apoi cele de interes local care conduc/ajung la obiective de interes turistic şi îndeosebi pentur investiţiile la care lucrările sunt executate în proporţie de minimum 80% şi care vor fi finalizate.

În cazul în care resursele financiare o permit, după finanţarea obiectivelor enunţate anterior, se are în vedere finanţarea obiectivelor de investiţii în următoarea ordine: drumurile de interes judeţean şi drumurile de interes local, potrivit aceloraşi surse.

În ceea ce priveşte lucrările aferente sub-programului de alimentare cu apă, canalizare şi epurarea apelor uzate la sate, alocarea sumelor necesare se va face cu prioritate pentru

localităţile din zonele turistice şi localităţile de interes turistic şi îndeosebi pentur obiectivele de investiţii la care lucrările sunt executate în proporţie de minimum 80% şi care vor fi finalizate.

Decizia de stabilire a acestor criterii s-a luat deoarece Ministerul are alocate în 2011 resurse insuficiente pentru a finaliza toate lucrările de reabilitare, modernizare şi/sau asfaltare a drumurilor şi de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate la sate executate conform HG nr. 577/1997 deja începute, precizează reprezentanţii MDRT.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional