Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

FinanţareMDRT va finanţa inclusiv reabilitarea drumurilor şi a reţelelor cu apă din satele turistice

C.P. Ştirile Zilei /

Guvernul României a aprobat miercuri, Hotărârea pentru modificarea şi completarea HG nr. 577/1997 privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate şi alimentarea cu apă a satelor, program care urmează a fi coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, potrivit unui comunicat remis de Minister.

Noul program aduce în plus posibilitatea dezvoltării unor sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate la sate şi în unităţile administrativ-teritoriale unde există resurse turistice de interes naţional. Totodată, programul va avea o aplicabilitate mai largă la nivel naţional şi va aduce o serie de beneficii, precum: facilitarea accesului la servicii medicale a populaţiei din zonele rurale, facilitarea accesului către zonele turistice, creşterea frecvenţei şcolare pe tot parcursul anului, asigurarea accesului la sisteme de canalizare, precum şi a unei furnizări constante de apă potabilă către populaţia beneficiară şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, au mai precizat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării.

Conform aceloraşi surse, selecţia obiectivelor de investiţii care vor face obiectul finanţării în cadrul acestui program va intra în sarcina Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe baza propunerilor transmise de consiliile judeţene în colaborare cu consiliile locale şi în acord cu strategia de dezvoltare teritorială a României. Finanţarea programului se va face din bugetul de stat, prin bugetul MDRT, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare, prin credite externe sau prin parteneriate publice-private.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional