Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

FINANŢARE NERAMBURSABILĂProiect integrat de dezvoltare pentru comuna Balc

C.P. Ştirile Zilei /

Primăria Comunei Balc, din judeţul Bihor, va demara un proiect integrat de dezvoltare locală cu o valoare estimată la 10,5 milioane lei, fără TVA, incluzând proiectului tehnic şi lucrările de execuţie. Finanţarea este asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura 322, potrivit unui anunţ de participare publicat prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Lucrările vor fi atribuite prin licitaţie restrânsă. Numărul de operatori economici invitaţi să prezinte oferte sau să participe este de minim 5 şi maxim 10. Cuantumul garanţiei de participare este de aproximativ 105.000 lei, iar al garanţiei de bună execuţie de 10%, din preţul contractului, fără TVA.

Condiţiile de participare vizează situaţia personală a operatorilor economici, capacitatea economică şi financiară şi capacitatea tehnică. Criteriul de atribuire are în vedere oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 28 ianuarie 2011, iar durata contractului este de 24 de luni începând de la data atribuirii, conform aceloraşi surse.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional