Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

FINANŢARE NERAMBURSABILĂProiecte de 41 milioane lei vor fi implementate la Baia Mare

C.P. Ştirile Zilei /

Patru proiecte incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al municipiului Baia Mare au obţinut finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR). Valoarea totală cumulată a proiectelor este de 41,1 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă reprezintă aproximativ 31 milioane lei, au anunţat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Cel mai mare proiect, cu o valoare totală de 22,8 milioane de lei, vizează modernizarea străzii Grănicerilor din Municipiul Baia Mare. Proiectul se vaderula pe parcursul a 30 de luni.

Al doilea proiect se referă la modernizarea şi extinderea centrului social pentru persoane cu dizabilităţi "Phoenix" Baia Mare. Valoarea totală a proiectului este de 2,55 milioane lei şi se va implementa în 24 de luni.

Proiectul vizând reabilitarea şi promovarea identităţii culturale şi istorice din Piaţa Cetăţii - Turnul Ştefan include reabilitarea, introducerea în circuit turistic şi conservarea Turnul Sf. Ştefan, marcarea şi punerea în valoare arheologică a Bisericii Sf. Ştefan, reabilitarea şi modernizarea Pieţei Cetăţii şi promovarea turistică a Pieţei Cetăţii prin amenajarea unui punct de informare turistică. Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 26 luni, este de 9,18 milioane lei.

Al patrulea proiect presupune dezvoltarea infrastructurii de agrement în cartierul Vasile Alecsandri, prin reabilitarea şi modernizarea spaţiilor verzi, precum şi dotarea acestora cu echipament de agrement şi recreere. Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 24 luni, este de 6,56 milioane lei, conform aceloraşi surse.

Alături de cele patru contracte de finanţare menţionate, la nivelul Autorităţii de Management a Programului Operaţional Regional se află în verificare alte două proiecte incluse în PIDU Baia Mare. Valoarea totală a proiectelor incluse în PIDU se ridică la suma de aproximativ 75 milioane lei, din care finanţarea nerambursabila solicitată este de aproape 55,3 milioane lei.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional