Domeniului Major de Intervenţie 4.3. - "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" a fost suspendat la nivelul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), în urma depunerii a 667 proiecte, ce solicită peste 71 milioane euro finanţare nerambursabilă. "În curând vom avea primii 20 de beneficiari ce vor semna contractele de finanţare nerambursabilă în această sesiune", a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.
Potrivit sursei citate, decizia de suspendare a acestui domeniu de finanţare a fost luată de Ministerul Dezvoltării regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management a Programului Operaţional Regional (AM POR) şi survine ca urmare a depăşirii de peste trei ori a bugetului de 21,81 milioane euro alocat acestui domeniu pentru Regiunea Centru. Cererile de finanţare depuse în perioada 9-27 august 2010 la sediul ADR Centru, nu mai intră în etapa de verificare preliminară, ca urmare a aceleiaşi decizii a AM POR. Aceste solicitări nu vor fi evaluate, rămânând în lista de rezervă a acestui domeniu de finanţare. Reluarea procesului de evaluare a acestor proiecte va face obiectul unei analize la nivelul AM POR asupra disponibilităţii fondurilor alocate Regiunii de dezvoltare Centru.
Dintre cele 667 proiecte depuse la nivelul regiunii, în cadrul unei prime sesiuni de cereri de proiecte, au fost depuse 169 de cereri de finanţare din care au fost deja contractate 76, ce solicită peste 5 milioane euro. A doua sesiune de depunere de proiecte a debutat în noiembrie 2009, iar în cadrul acesteia, au fost depuse 468 proiecte, prin care se solicită ca finanţare nerambursabilă aproximativ 57,3 milioane euro. În această a doua sesiune de depunere de proiecte, condiţiile de pregătire a cererilor de finanţare au fost mai relaxate, procesul de evaluare a fost simplificat, iar societăţile comerciale au beneficiat inclusiv de posibilitatea de a garanta creditele pentru cofinanţarea proiectelor cu echipamentele şi construcţiile realizate prin proiect. Un alt element important, adus în sprijinul dezvoltării microîntreprinderilor, l-a constituit şi decizia MDRT prin care s-a stabilit ca toate cheltuielile eligibile aferente proiectelor de investiţie să fie rambursate în proporţie de 100% din fonduri publice, până în limita sumei de 200.000 euro, explică domnul Simion Creţu.
În cadrul domeniului 4.3, microîntreprinderile din mediul urban care activează în domeniul producţiei, serviciilor sau construcţiilor, în Regiunea Centru, au putut beneficia de finanţare nerambursabilă pentru achiziţionarea de echipamente şi tehnologii noi, moderne pentru activităţi de producţie, servicii, construcţii; pentru achiziţionarea de sisteme IT sau pentru construirea, extinderea sau modernizarea spaţiilor de producţie.