Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Finanţările private pot fi o soluţie pentru proiectele de infrastructură din România

Ştirile Zilei /

Lucrările Congresului privind finanţarea infrastructurii pentru municipalităţile din ţările central-europene, est-europene, sud-est europene, Rusia, Caucaz şi Comunitatea Statelor Independente (CSI) au continuat miercuri cu discuţii pe tema finanţărilor private pentru marile proiecte de investiţii. Opiniile directorilor de bănci europene prezenţi la seminar au evidenţiat şi în această zi rolul important al băncilor şi instituţiilor financiare care pot fi parteneri de negocieri cu autorităţile locale în vederea dezvoltării de proiecte pentru infrastructură. Dezvoltarea municipiilor este înţeleasă de specialiştii europeni atît în domeniul administraţiei, cît şi al transporturilor şi sănătăţii.

Director al Corporaţiei BRD, Alain Pfeiffer, a subliniat că refinanţarea proiectelor din ţările UE se fac în condiţii normale de către partea privată, autorităţile publice neavînd rol în acest procedeu. La rîndul său, Călin Georgescu, director executiv al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în România a sesizat că statul român nu promovează suficient proiectele mari de investiţii cum ar fi cele de apă, canal, drumuri, parcări, deşeuri. Georgescu a evidenţiat totuşi că în România, 25 de localităţi au întocmite un plan durabil de dezvoltare, ceea ce este un lucru bun pentru comunităţile locale, care pot atrage investiţii străine cu încredere din partea finanţatorilor.

Călin Georgescu a subliniat că proiectele de finanţare destinate băncilor şi instituţiilor financiare trebuie raportate la capitolul natural, România ocupînd aici un loc destul de bun. Reprezentantul UNPD-Romînia a apreciat parteneriatele publice private realizate pînă în prezent în ţară. România va primi în următorii ani zeci de miliarde de euro care trebuie cheltuiţi cît mai bine posibil.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional