Proiectele europene ale Clujului au fost prezentate parlamentarilor europeni cu ocazia vizitei domnului Sorin Apostu, primarul oraşului Cluj-Napoca la Bruxelles, săptămâna trecută.
Primarul Clujului s-a întâlnit cu deputatul clujean Rareş Niculescu, cu deputatul olandez Lambert van Nistelrooij (Democrat Creştin) şi cu deputata poloneză Danuta Maria Hübner. Domnul van Nistelrooij este membru în Comisia pentru dezvoltare regională.
Principalul subiect al discuţiilor a fost legat de finanţarea europeană a proiectelor Clujului, atât în acest moment, cât şi de perspectivele legate de această finanţare pe un termen mai lung.
Primarul a fost informat că trebuie să existe deja preocupare pentru fonduri pentru perioada 2014-2021.
În schimb Primarul Sorin Apostu le-a cerut europarlamentarilor să se continue politica polilor de creştere pentru anii 2014-2021. Aceasta deoarece multe dintre cele 104 proiecte scrise sunt în stadii foarte avansate de pregătire şi ar fi nevoie de o continuitate în acest sens. Aşa cum s-a dovedit, cel puţin în cazul Clujului, polul de creştere este motorul întregii regiuni. Regiunile Europei cresc prin aceşti poli de creştere.
"Dacă vrem să ajungem la coeziune economică şi socială reală, trebuie să continuăm această politică a polilor de creştere care şi-a dovedit viabilitatea. Am fost informat că în funcţie de cheltuirea celor 82 de milioane de euro (bani alocaţi Polului de creştere pentru Cluj-Napoca POR AXA 1.1) vom putea primi mai mult", a precizat primarul Sorin Apostu.