O propunere a Comisiei Europene are în vedere sprijinirea a şase state membre, printre care şi România, prin acordarea posibilităţii de a diminua contribuţia proprie la proiectele pe care le cofinanţează în prezent cu Uniunea Europeană, au anunţat reprezentanţii Comisiei.
Astfel, pentru a contribui la relansarea economică a Greciei, Irlandei, Portugaliei, României, Letoniei şi Ungariei, Comisia intenţionează să pună la dispoziţia acestor state o cofinanţare UE suplimentară, esenţială pentru proiectele de impulsionare a creşterii economice şi a competitivităţii din aceste ţări. În acest mod, programele care nu au fost încă executate din lipsă de fonduri naţionale vor putea să fie lansate şi să injecteze bani în economie. Impactul maxim preconizat, la nivelul celor şase state, este de aproximativ 2,88 miliarde euro, din care 714 milioane euro în cazul României.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat: "Aceste propuneri constituie un răspuns excepţional la circumstanţe excepţionale. Accelerarea utilizării acestor fonduri, împreună cu programele de asistenţă financiară, demonstrează angajamentul Comisiei de a impulsiona prosperitatea şi competitivitatea ţărilor cel mai grav afectate în urma crizei financiare. Această decizie va injecta fonduri esenţiale în economiile naţionale, reducând necesitatea de cofinanţare din bugetele naţionale a proiectelor".
Măsura nu reprezintă o finanţare nouă sau suplimentară, ci permite plata anticipată a unor fonduri deja alocate în cadrul politicilor UE privind coeziunea, dezvoltarea rurală şi pescuitul. Contribuţia UE va creşte până la o valoare maximă de 95%, dacă acest lucru va fi solicitat de unul dintre statele membre în cauză. Această măsură urmează să fie însoţită de stabilirea unei ordini a priorităţilor în favoarea proiectelor axate pe creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, de exemplu cele privind reconversia lucrătorilor, crearea unor clustere de întreprinderi sau investiţiile în infrastructura de transport. În acest fel se poate mări nivelul executării şi al absorbţiei fondurilor şi se pot injecta bani suplimentari în economie mai rapid.
Această măsură de suplimentare are o natură excepţională şi temporară şi va lua sfârşit de îndată ce statele membre în cauză vor înceta să primească fonduri în cadrul programelor de asistenţă financiară.
Comisia va cere Consiliului şi Parlamentului European să adopte propunerea, printr-o procedură legislativă accelerată, până la sfârşitul lui 2011, pentru a permite ca proiectele foarte importante să fie transpuse în realitate cât mai curând posibil.