Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

FNGCIMM anunţă lansarea Programului "Prima Casă 2018"

D.I. Ştirile Zilei /

FNGCIMM anunţă lansarea Programului "Prima Casă 2018"

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunţă lansarea Programului « Prima Casa 2018 », ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanţelor Publice, a acordului de distribuire pentru plafonul de 2 miliarde lei, se arată într-un comunicat remis astăzi Redacţiei.

Conform documentului, în acest an, alocarea plafonului total între finanţatorii participanţi în Programul "Prima Casă" a fost realizată cu aplicarea criteriilor şi procedurii de evaluare a activităţii desfăşurate de finanţatori în anul 2017, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de fiecare finanţator în totalul garanţiilor acordate în cadrul programului în anul precedent. Se asigură astfel implementarea unui criteriu calitativ, de optimizare a procesului de accesare a programului de către beneficiari

Alexandru Petrescu, director general al FNGCIMM, a declarat : "De-a lungul celor zece ani de derulare, Programul Prima Casă a fost adaptat gradual la tendinţele pieţei şi la nevoile consumatorilor, dovedindu-se astfel unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale. Dintr-o perspectiva socială, Programul Prima Casă a extins accesul la creditul ipotecar către segmentul persoanelor tinere, cu vârste până în 35 de ani, cu efect direct în crearea unei premize de stabilitate pentru tânăra generaţie. Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor, FNGCIMM a demarat în cursul anului trecut implementarea unor proiecte destinate simplificării procesului de analiză şi facilitării accesului la informaţii direct din site-ul instituţiei".

Reprezentanţii FNGCIMM afirmă că Programul "Prima Casă 2018" va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanţatoare: Bancpost, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank România, Garanti Bank, ING Bank, Leumi Bank România, Marfin Bank, OTP Bank România, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Romaneasca, Banca Transilvania, Unicredit Bank.

Potrivit sursei citate, noua strategie de alocare a plafoanelor se aliniază cu reducerea graduală a intervenţiei statului în procesul de creditare ipotecară prin garantare, anunţată prin Strategia Programului Prima Casă 2017-2020, în contextul dezvoltării pieţei creditului ipotecar şi a creşterii accesului populaţiei la produsele standard ale băncilor.

În comunicat se mai arată că plafonul total al garanţiilor ce pot fi emise în anul 2018, potrivit art.1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, este în cuantum de 2 miliarde lei şi a fost aprobat în data de 15.01.2018 prin Hotărârea de Guvern nr.2/2018.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional