Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Foarte puţini investitori construiesc blocuri noi pentru închiriere

Alina Toma Vereha Ştirile Zilei /

Numărul investitorilor care aleg să cons­truiască locuinţe cu scopul de a le închiria după finalizare este relativ scăzut, comparativ cu cei care preferă să le vândă. În general, cei care au optat pentru varianta închirierii au fost persoane care au achiziţionat terenuri în zone foarte bine cotate ale Capitalei, unde suprafeţele construibile şi libere sunt limitate şi extrem de scumpe. Reprezentanţii agenţiei "EuroMetropola" au dat ca exemplu zona centrală, ultracentrală sau cea din jurul Parcului Herăstrău. Aici, preţul unui metru pătrat de teren este, în prezent, de maxim 5.000 de euro, susţin sursele citate.

Investitorii valorifică aceste terenuri prin construcţia de blocuri de apartamente noi şi foarte spaţioase, cu finisaje de lux, pe care le oferă spre închiriere. "După o anumită perioadă, există şi posibilitatea de a vinde imobilul respectiv, împreună cu toate contractele de închiriere. Este, practic, o afacere la cheie", au subliniat reprezentanţii "EuroMetropola".

Astfel, proprietarii interesaţi de o afacere pe termen lung şi care dispun de un buget suficient de generos, care să le permită o investiţie cu amortizare pe termen lung, construiesc imobile cu regim mediu de înălţime. Sunte multe blocuri pe parter şi maxim şase etaje în zonele considerate de lux ale Capitalei închiriate în întregime, în special oamenilor de afaceri străini.

De asemenea, există şi varianta unui parteneriat între proprietarii de terenuri valoroase şi investitorii imobiliari. Proprietarii contribuie la noua afacere cu terenul, iar fondurile de investiţii generează suma necesară construcţiilor. Ulterior, imobilul este închiriat, iar cei doi parteneri încasează profitul conform termenilor contractului de asociere.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional