La nivelul Regiunii Nord-Est se suspendă depunerea cererilor de finanţare în cadrul domeniului major de intervenţie 4.2 "Reabilitarea siturilor industriale" din cadrul Programului Operaţional Regional, începând cu astăzi, ora 12:00. Alocarea financiară aferentă acestui domeniu, în valoare de 37,65 milioane euro, va fi transferată către DMI 5.1: "Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural" şi DMI 5.2 "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism", domenii care au suscitat un interes major pentru finanţare, au anunţat reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Demersul vine ca urmare a deciziei Comisiei Europene în acest sens la solicitarea Comitetului de Monitorizare al Programului Operaţional Regional, Organismul ce coordonează implementarea REGIO, la nivel naţional.
Această decizie are un impact semnificativ asupra solicitanţilor de finanţare cu proiecte în lista de rezervă pentru cele două domenii de intervenţie, care aşteptau doar ca propunerea Autorităţii de Management să fie acceptată de Comisie, pentru a putea contracta asistenţa financiară nerambursabilă.