Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Fonduri europene de 400 milioane de euro pentru transport

R.P. Ştirile Zilei /

Ministerul Transporturilor (MT) va trimite, în prima jumătate a lunii aprilie, primele cereri de finanţare pentru proiecte ce vor beneficia de fonduri prin Programul Operaţional de Transport al Uniunii Europene, a declarat, vineri, ministrul Trans­porturilor, Ludovic Orban, cu ocazia unui seminar pe teme de infrastructură. Cofinanţarea ce va fi asigurată din fonduri europene va fi de 200 milioane de euro pentru proiectele de transport rutier şi 170 milioane de euro pentru proiectele dedicate transportului naval şi feroviar.

Domnia sa a precizat: "În luna aprilie vom trimite la Uniunea Europeană primele cereri de finanţare pentru proiecte în domeniul rutier şi naval. În mod normal, în maxim patru luni, va fi aprobată finanţarea".

Oficialul MT a precizat că printre proiectele ce vor fi trimise autorităţilor europene pentru finanţare se află tronsonul de autostradă Cernavodă - Constanţa, Centura Constanţa şi tronsonul Arad - Timişoara.

Potrivit Rompres, proiectele din domeniul naval ce vor fi finanţate din fonduri europene sunt extinderea digului din Portul Constanţa, construirea unui pod peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, în apropierea Portului Constanţa. La acestea se adaugă extinderea infrastructurii feroviare în apropierea portului, dar şi introducerea sistemului de control european al traficului feroviar (RTMS) în România.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional