Companiile au depus 163 de cereri de finanţare în cadrul celui de-al treilea apel de proiecte destinat operaţiunii "Investiţii productive în întreprinderi mari", derulat prin Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) în perioada 24 mai - 16 august 2011. Valoarea totală a proiectelor depuse este de aproape 3,4 miliarde de lei, valoarea finanţării nerambursabile totale solicitate fiind de 1,35 miliarde de lei, în contextul unei alocări de 400 milioane de lei, au anunţat reprezentanţii Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA).
Valoarea maximă admisă a unei finanţări nerambursabile este de 20 milioane de lei.
Evaluarea cererilor de finanţare, care se va desfăşura în perioada următoare şi implică trei etape: verificarea conformităţii administrative, verificarea eligibilităţii proiectelor şi solicitanţilor şi evaluarea tehnico - financiară.