Municipiul Arad va beneficia de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR) în cadrul a cinci proiecte de dezvoltare. Valoarea cumulată a acestora este de 53,37 milioane de lei, din care 40,75 milioane lei fonduri nerambursabile, au anunţat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Cel mai mare proiect ca valoare vizează amenajarea trecerilor la nivel cu liniile de tramvai pe arterele cele mai importante de circulaţie. Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 18 de luni, este de 19,14 milioane lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 15,15 milioane lei.
De asemenea, va fi reabilitat pasajul rutier Grădişte. Proiectul are o valoare de 17,56 milioane lei, din care 13,15 milioane lei fonduri nerambursabile. Durata de implementare este de 14 luni.
Tot pentru infrastructura de transport din Arad va fi implementat şi proiectul pentru realizarea legăturii rutiere dintre Câmpul Liniştii şi Centura Arad printr-un tronson de 1.131 m. Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 17 luni, este de 10,33 milioane lei, din care 8,15 milioane lei finanţarea nerambursabilă.
În paralel va fi derulat şi proiectul pentru extinderea şi dotarea centrului şcolar pentru educaţie incluzivă Arad. Valoarea proiectului este de 3,92 milioane lei, din care 2,86 milioane lei fonduri nerambursabile.
Alte 2,41 milioane lei, din care 1,43 milioane lei finanţare nerambursabilă, vor fi utilizate pentru extinderea serviciului de evaluare şi îngrijire a copilului care a săvârşit fapte penale prin înfiinţarea unui centru multifuncţional de consiliere şi educaţie. Proiectul se va derula pe parcursul a 14 luni, au mai spus reprezentanţii Primăriei Arad.