Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Fostul şef GTC România pregăteşte un proiect de birouri

Ştirile Zilei /

Fostul şef al dezvoltatorului imobiliar GTC România Shimon Galon a înfiinţat o firmă împreună cu mai mulţi prieteni şi foşti angajaţi din compania pe care a condus-o, care se va ocupa de dezvoltarea de proiecte imobiliare proprii, dar şi pentru alţi investitori.

Shimon Galon a declarat: "Am înfiinţat o firmă, Real-Sol, împreună cu mai mulţi prieteni, printre care şi foşti angajaţi din GTC, cum este Ştefan Cremene (fost director de operaţiuni al GTC România, n.r.). Vrem să facem cu această firmă ceea ce am făcut şi pentru GTC, dezvoltăm proiecte imobiliare pentru noi, dar şi pentru alţi investitori. Primul proiect pe care îl vom dezvolta va fi în Bucureşti, o clădire de birouri pentru care negociem deja achiziţia terenului".

Acest proiect va fi prima investiţie a noii firme, susţinută inclusiv cu fonduri proprii. Pe lângă proiectele proprii, Galon intenţionează să asigure servicii pentru investitorii care vor să realizeze proiecte imobiliare, de birouri sau de retail, în Bucureşti. Firma se ocupă de identificarea locaţiei, achiziţia terenului, finanţare, precum şi alte servicii necesare dezvoltării unui proiect imobiliar.

Galon, unul dintre cei mai experimentaţi dezvoltatori imobiliari de pe piaţa locală, a plecat de la conducerea companiei GTC România după 15 ani, informează Mediafax. Sub conducerea sa, compania a realizat proiecte de birouri, comerciale şi rezidenţiale evaluate la circa 400-500 de milioane de euro. Fostul şef al GTC spune că plecarea sa de la conducerea companiei a avut loc ca urmare a schimbării acţionariatului grupului din care face parte GTC.

La sfârşitul anului trecut, grupul israelian Kardan, cel mai important acţionar al GTC, a vândut 27,75% din acţiunile companiei către Lone Star Funds, un puternic fond de private equity american, într-o tranzacţie de 160 de milioane de euro.

GTC a dezvoltat în Bucureşti clădirile de birouri Europe House şi America House din Piaţa Victoriei, vândute pentru aproape 150 de milioane de euro, şi mai deţine, împreună cu grupul elen Bluehouse, turnurile City Gate, evaluate la circa 170 milioane de euro. Totodată, compania a dezvoltat pe piaţa locală şi peste 1.000 de apartamente în ansamblurile rezidenţiale Rose Garden din Colentina şi FeliCity din Băneasa şi patru centre comerciale sub brandul Galleria la Suceava, Buzău, Piatra-Neamţ şi Arad. Proiectul din Suceava a fost închis şi vândut unui investitor local ca urmare a vânzărilor slabe şi a gradului scăzut de închiriere. Pe lângă acestea, GTC intenţiona să mai dezvolte un turn de birouri în Piaţa Presei împreună un omul de afaceri George Copos, investiţie care însă este încă incertă având în vedere că omul de afaceri este la închisoare.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional