Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) le urează ”La mulţi ani!” constructorilor din România, cu ocazia Zilei Naţionale a Constructorilor, aniversată în data de 14 septembrie.
”Pentru tot ce realizează breasla noastră pe şantiere, pentru toţi colegii care proiectează, execută, coordonează sau sunt implicaţi în procesul de realizare a unei construcţii, inclusiv pentru cei care fabrică şi distribuie materiale pentru construcţii, un sincer LA MULŢI ANI!
Le suntem recunoscători fiecăruia dintre ei şi ne plecăm capul cu respect în faţa antreprenorilor care aleg - împotriva piedicilor, greutăţilor, birocraţiei şi deciziilor legislative - să continue, cu profesionalism şi dăruire, realizarea celor mai ambiţioase proiecte.
Fiindcă nu putem să ne exprimăm gratitudinea în fiecare zi, o facem în zi de sărbătoare, 14 septembrie - Ziua Naţională a Constructorului, instituită prin Legea nr. 350/2018 la iniţiativa FPSC, şi le mulţumim pentru munca depusă. Efortul lor nu este despre o clădire, un pod, o reţea de apă sau un spital. Este despre construcţia viitorului” se arată într-un comunicat al Federaţiei.