Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2022

Genesis Property semnează cu Bookster pe o perioadă de 10 ani pentru noul sediu din YUNITY Park

S.B. Ştirile Zilei /

Genesis Property semnează cu Bookster pe o perioadă de 10 ani pentru noul sediu din YUNITY Park

Genesis Property, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de birouri de clasa A din România, a semnat un contract pentru 10 ani cu Bookster, cel mai iubit beneficiu din peste 1.200 de companii din România.

Începând cu decembrie 2022, Bookster îşi va stabili sediul într-un spaţiu din clădirea D în YUNITY Park, un nou model de business campus care va integra sustenabil şi inedit spaţii pentru experienţe relevante stilului de lucru şi de viaţă al viitorului.

Bookster este prima platformă care aduce cărţile mai aproape de oameni şi îi inspiră să se dezvolte personal şi profesional prin lectură. În cadrul unei comunităţi faine şi de încredere, cei aproximativ 130.000 de abonaţi Bookster au acces la cărţi de top din lume şi se bucură de recomandări personalizate de lectură, promptitudine în livrare şi accesibilitate.

"Mă bucură că Bookster, un brand care a revoluţionat piaţa de carte, a ales YUNITY Park pentru a-i fi gazdă în următorii 10 ani. Alegerea lor ne onorează şi revalidează ancorele ideologice ale proiectului: cultura socială, comunitatea, educaţia şi inovaţia. Privim cu entuziasm la sinergiile fireşti care se vor dezvolta în cadrul a ceea ce noi numim comYunity şi la impactul social şi cultural important pe care aceste parteneriate îl vor avea în rândul generaţiilor viitoare", spune Maria Tudorică, Commercial Real Estate Manager, Genesis Property.

ComYunity este baza filozofiei YUNITY, construită pe activarea unui ecosistem de comunităţi în care experienţe relevante atât pentru viaţa personală cât şi cea profesională a membrilor creează un mediu social şi cultural în care se vor forma caracterele şi personalităţile tinerei generaţii.

În primăvara acestui an, Genesis Property a demarat procesul de transformare a proiectului Novo Park, un parc de birouri clasic situat în Nordul Capitalei, în YUNITY Park, o nouă expresie a viitorului parcurilor de birourilor.

"Suntem încântaţi să ne alăturăm unui proiect atât de frumos precum YUNITY Park. Eu şi colegii mei abia aşteptăm să ne bucurăm de comunitatea care se formează în noile spaţii Genesis Property. Conectarea, ideile bune şi creativitatea vor fi la ele acasă, la fel ca şi noi. Sperăm că noul birou Bookster să ne susţină în a ne duce şi mai departe misiunea de a inspira oamenii să îşi descopere visurile şi să le atingă prin lectură. Pentru noi, cu siguranţă acest spaţiu este un vis împlinit", spune Teodora Rădulescu, CEO Bookster.

Noul YUNITY Park presupune atât metamorfoza unui spaţiu static, până acum rezervat parcărilor, într-un spaţiu public vibrant cu o zonă verde de 7500 mp, alei şi un amfiteatru, cât şi convertirea unei clădiri existente într-un hub cu noi funcţionalităţi, printre care se numără şi spaţiile de co-living, co-working, şi un food-court de 4000 mp. Aceste transformări reflectă preocuparea vie pentru sustenabilitate, implementând bune practici ale economiei circulare prin adaptarea clădirilor existente, şi reintegrând natura în spaţiul urban. Proiectul va fi finalizat în primele luni ale anului 2023, cu o investiţie totală de 50 de milioane de euro.

Despre Genesis Property

Genesis Property este unul dintre cei mai importanţi proprietari, dezvoltatori şi operatori de clădiri de birouri clasa A din România, cu o experienţă de aproape 20 de ani în industria imobiliară şi primul grup imobiliar din ţară care a devenit semnatar şi susţine promovarea celor 10 Principii ale Pactului Global al Naţiunilor Unite (UN Global Compact) privind drepturile omului, munca, lupta împotriva schimbărilor climatice şi protecţia mediului. Compania deţine şi administrează peste 150.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri ocupate de companii importante precum HP, Accenture, Societe Generale, Citibank, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens şi Alpha Bank, unde lucrează 20.000 de angajaţi.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective