Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Gerard a vândut în 2009 ţiglă metalică cu acoperire de piatră în valoare de aproximativ 16 mil. lei

F.A. Ştirile Zilei /

Gerard a vândut, în 2009, ţiglă metalică cu acoperire de piatră în valoare de aproximativ 16 milioane lei, ceea ce reprezintă 85% din piaţa acoperişurilor de acest tip, a declarat azi distribuitorul, conform NewsIn.

"În procesul de achiziţie a materialelor de construcţii cel mai mult contează preţul şi calitatea. Anul 2009 a fost puţin atipic, astfel încât a dus cei 2 factori la niveluri extreme: clienţii au cumpărat ori materialele cele mai ieftine, ori materiale din categoria premium, piaţa de mijloc fiind cea mai afectată de criză. Din acest punct de vedere, putem spune ca produsele din categoria învelitorilor premium au fost mai puţin afectate în termen de marje de profit, suferind însă de pe urma tendinţei generale de scădere a volumelor de pe piaţă", a declarat director general Final Distribution, distribuitorul exclusiv Gerard în România, Dan Mircescu.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional