Cunoscutul dezvoltator israelian GTC va încheia, în acest an, lucrările la cartierul rezidenţial Rose Garden din Colentina. Reprezentanţii companiei, prezenţi în cadrul Timon, ne-au spus că au fost vândute circa 6-700 din totalul de 900 de apartamente. Primii cumpărători au început deja să se mute în cartier.
Pentru locuinţele rămase nevândute, preţurile pornesc de la 95.000 de euro pentru un studio şi de la 130.000 de euro pentru un apartament cu două camere. Preţurile sunt fără TVA.
Reprezentanţii GTC ne-au menţionat că şi cartierul Felicity este în plină execuţie, în zona Băneasa din Capitală. A fost finalizată prima fază de dezvoltare cu 112 apartamente. Faza a doua cu 212 apartamente este în curs de finalizare, cu predare în vara anului viitor. "Sperăm să încheiem lucrările la întregul cartier în 2011. Din totalul de 1153 de apartamente proiectate, aproximativ 500 mai sunt disponibile la vânzare. Mergem cu execuţia într-un ritm mai lent, în funcţie de ritmul vânzărilor", ne-a declarat Cristina Ghiţă, director vânzări în cadrul GTC.
Cotidianul Bursa




































