Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Homedirect.ro tranzacţionează peste 275.000 de case

F. A. Piaţa Imobiliară /

Homedirect.ro are, la două luni de la lansarea sa neoficială, 275.000 de case în baza sa de date, iar 2.000 de vizitatori unici intră zilnic pe site, a precizat, azi, Auke Douwe Veenstra, director al companiei olandeze Homdirect International Group, la intrarea oficială a companiei în România.

Homdirect.ro se adresează unui public ţintă format din proprietari de case care intenţionează să se mute într-o nouă locuinţă, dezvoltatorilor de proiecte care vor să vândă noi produse, companiilor imobiliare şi furnizorilor de servicii care vizează casa. În acelaşi timp, site-ul are un bogat conţinut editorial, actualizat frecvent, care vizează aspecte precum finanţarea şi asigurarea caselor, creditele ipotecare, împrumuturile personale, idei privind redecorarea interioară sau grădina.

"Credem că este nevoie de transparenţă pe piaţa de imobiliare din România. Experienţa noastră pe piaţa din Olanda ne-a arătat că un portal de acest fel este necesar atât cetăţenilor, cât şi companiilor. Am fost apreciaţi pentru că i-am ajutat pe cei aflaţi în procesul de cumpărare şi mutare într-o nouă casă, furnizând servicii cu valoare adăugată", a precizat Auke Douwe Veenstra.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional