Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2021
Abonament gratuit

Homing Properties a finalizat construcţia ansamblului Triana

S.B. Ştirile Zilei /

Homing Properties a finalizat construcţia ansamblului Triana

Homing Properties anunţă finalizarea ansamblului rezidenţial Triana, în zona Pipera, al doilea proiect pe care dezvoltatorul îl livrează în ultimii doi ani, după ce a finalizat Trastevere în 2019, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Format din 53 de apartamente, ansamblul dispune de parcare proprie în subteran, sală de gimnastică, spaţiu de joacă pentru copii, 2 piscine şi o grădină comună de 500 mp.

O treime dintre apartamente au dimensiuni de până la 180 mp, grădini private la parter sau terase ample. În plus, apartamentele de la ultimul nivel au scară interioară şi acces pe acoperiş, fiecare dintre ele având astfel propria grădină de 200 de mp cu vedere spre pădurea Băneasa, dar şi spre oraş.

Proiectul rezidenţial se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2.700 mp, iar valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 8,5 milioane de euro. Lucrările la proiectul Triana au fost demarate în anul 2019, iar apartamentele au fost vândute în proporţie de 75%.

"Pandemia a modificat semnificativ preferinţele cumpărătorilor din piaţa imobiliară. Apartamentele cu terase mari, sau cu grădină proprie, sunt cele mai căutate, deoarece le oferă locatarilor posibilitatea de se relaxa în aer liber, în intimitatea locuinţei personale. În prezent, mai avem de vânzare câteva apartamente speciale cu terasă şi grădină pe acoperiş, ce are o suprafaţă de 200 mp. Noi suntem o companie agilă şi ne adaptăm rapid la cerinţele clienţilor, iar Triana este un proiect de referinţă pe segmentul zonei rezidenţiale de nord, care a fost conceput 100% în concordanţă cu tendinţele pieţei", declară Tomas Manjon, unul dintre fondatorii Homing Properties.

Homing Properties mai are în portofoliu 2 ansambluri rezidenţiale în Bucureşti. Trastevere, amplasat tot în nordul capitalei, include 48 apartamente şi a fost finalizat în 2019, în urma unei investiţii de 6 milioane de euro. În acest an, compania va începe construcţia unui proiect rezidenţial în centrul oraşului, în zona Grădina Icoanei, care va avea 45 de apartamente şi presupune o investiţie de 10 milioane de euro.

"Dorim ca în 2021 să ne consolidăm poziţia pe piaţa rezidenţială de top şi ne vom concentra pe creşterea portofoliului nostru de proiecte speciale, dezvoltate în conformitate cu cererea actuală din piaţă, în locaţii foarte speciale din Bucureşti. Studiile noastre ne arată că în următorii ani românii vor dori să achiziţioneze apartamente cu spaţii generoase şi zone verzi, în contextul în care trendul de work from home, parţial sau total, va fi vizibil în continuare pe piaţa locală", mai explică Tomas Manjon.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 2 / 2021

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

Investiţii

Perspective

Legea

Companii

Internaţional