Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2022

IBC FOCUS:Piaţa imobiliară din România a crescut în primul semestru din 2022

S.B. Ştirile Zilei /

Piaţa imobiliară din România a crescut în primul semestru din 2022

Proiectele de construcţii noi active în primul semestru din 2022 în România au crescut în toate domeniile monitorizate, cu excepţia clădirilor de birouri, care au înregistrat o scădere de 13% comparativ cu aceeaşi perioada din 2021, relevă o analiză IBC Focus.

Ca evoluţie a numărului de proiecte noi identificate în primul semestru 2022 în comparaţie cu primul semestru 2021, situaţia arată astfel: blocuri şi ansambluri imobiliare + 4%, case unifamiliale şi vile + 18% în 2022, industrial + 11%, retail modern + 11%, pensiuni şi hoteluri + 3%, clădiri de birouri - 13%.

Investiţiile private reprezintă 71% din totalul proiectelor de construcţii active în primul semestru din 2022, iar valoric sunt estimate la doar 41% din totalul investiţiilor. Investiţiile publice reprezintă doar 29% din numărul de proiecte monitorizate, iar valoric au o pondere de aproape 60% din valoarea estimată a tuturor proiectelor.

Proiectele rezidenţiale şi industriale sunt cele mai numeroase şi reprezintă jumătate din totalul proiectelor de construcţii identificate în primul semestru. În primele 6 luni ale anului 2022 au fost monitorizate 22.629 de proiecte, cu o suprafaţă desfăşurată estimată de 59 milioane de metri pătraţi. Cele mai multe proiecte şi lucrări de construcţii au fost identificate în judeţele Bucureşti-Ilfov (2288), Cluj (1754), Timiş (1734), Bihor (1347), Constanţa (1346) şi Iaşi (1073).

"Cea mai mare creştere numerică din 2022 o remarcăm în construirea de case şi vile (+18%) care poate fi explicată prin nevoia de spaţiu locuit mai generos pentru beneficiari şi datorită modului de lucru remote care permite beneficiarilor să nu mai fie legaţi de proximitatea locului de muncă. Astfel, mulţi sunt dispuşi să construiască de la zero case cu spaţii mai generoase dar în proximitatea oraşelor (suburbii) faţă de apartamentele propuse de dezvoltatori în locaţii mai centrale. Investiţiile industriale continuă să fie pe o tendinţă de creştere accelerată şi am constatat o creştere de 11% a numărului de proiecte în acest semestru faţă de perioada similară a anului trecut", a declarat Andrei Spătaru, CEO IBC Focus.

Piaţa rezidenţială în anul 2022: mai multe proiecte în construcţie la nivel naţional

Rezidenţialul rămâne astfel un domeniu de interes pentru investitori. Deşi se discută tot mai des despre crize în sectorul imobiliar şi despre o creştere continuă a preţurilor practicate, interesul rămâne la cote maxime. Drept urmare, sectorul proiectelor rezidenţiale conduce detaşat în primul semestru din 2022, cu un avans exponenţial comparativ cu celelalte domenii din analiză. Potrivit datelor analizate şi monitorizate cu ajutorul VICTA.ro, vorbim despre aproape 10.000 de astfel de proiecte.

Rezidenţialul mare (blocuri şi ansambluri rezidenţiale) include 4342 de proiecte, potrivit datelor IBC Focus. Bucureştiul conduce detaşat în preferinţele dezvoltatorilor din domeniul rezidenţial. Următoarele judeţe preferate de dezvoltatorii imobiliari sunt Constanţa şi Timiş. Clujul este abia pe locul 4 în preferinţele dezvoltatorilor în acest an, în funcţie de numărul de proiecte anunţate. Pe zona rezidenţială, din cele 4342 proiecte monitorizate de IBC Focus în această perioadă, 2700 erau în faza premergătoare construcţiei.

Pe zona proiectelor rezidenţiale mici (case şi vile), IBC Focus a identificat peste 5700 de proiecte în 2022, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Podiumul este completat de sectorul industrial, cu doar o treime din numărul proiectelor rezidenţiale, şi de investiţiile de tip hotel&relaxare, care arată că turismul şi-a revenit după perioada de vârf a pandemiei, iar interesul investitorilor începe să prindă avânt din nou.

Bihor, Ilfov şi Cluj sunt judeţele în care sunt concentrate cele mai multe investiţii dintre cele 4080 proiecte de tip industrial.

Potrivit analizei, 49% din aceste investiţii monitorizate se află în stadiul de autorizare şi proiectare, iar 76% din investiţiile monitorizate reprezintă construcţii noi, în timp ce restul sunt reprezentate de reparaţii, renovări şi extinderi.

Doar doi din zece români vor să lucreze cu un designer interior la amenajarea casei

Doar doi din zece beneficiari sunt hotărâţi să lucreze cu un designer interior la amenajarea casei. Aproape jumătate dintre aceştia (45%) declară că nu vor lucra cu un designer, iar circa o treime sunt nehotărâţi.

În plus, clienţii merg la vânătoare de oferte: 86% dintre beneficiarii care acum îşi construiesc o casă nu se mulţumesc cu mai puţin de trei oferte pentru produsele şi serviciile căutate. Unii (13%) chiar caută minim cinci oferte.

De asemenea, 6 din 10 beneficiari de construcţii case se simt confortabil să plătească un avans firmelor şi meşterilor cu care lucrează. Cei mai mulţi (39%) sunt dispuşi să plătească un avans de 10% din valoarea lucrării şi un sfert (23%) acceptă să plătească în avans şi peste 30% din valoarea lucrării.

Mai mult de jumătate din şantierele de case monitorizate în acest an se realizează în regie proprie, ceea ce înseamnă că beneficiarii îşi asumă o mare parte din rolul unui constructor în achiziţia materialelor şi a subcontractorilor.

Pe zona de birouri, comercial şi retail, IBC Focus a identificat 4129 de proiecte. Oarecum de aşteptat, aceste investiţii sunt identificate în zonele cu activitate economică ridicată: Bucureşti, Ilfov, Timiş, Cluj, Constanţa, Iaşi.

Nu la fel de echilibrată este însă zona de investiţii în construirea de noi hoteluri şi pensiuni (1203 proiecte). Aici investitorii au preferat îndeosebi judeţul Constanţa. Este remarcată şi evoluţia judeţului Tulcea care concentrează 71 de investiţii în turism.

Pe zona clădirilor guvernamentale, sunt raportate 1082 de investiţii. Din cele 1263 de investiţii educaţionale, doar 461 (36%) reprezintă investiţii noi. Restul sunt reparaţii şi modernizări.

În plus, dintre cele 742 de proiecte de construcţii în domeniul medical, 240 sunt realizate cu fonduri private, iar restul cu fonduri publice. De asemenea, 336 din cele 742 de investiţii identificate sunt investiţii noi (46%), construite de la zero.

Deşi numeric nu sunt cu mult mai multe faţă de restul investiţiilor, lucrările de infrastructură şi utilităţi (2648 de proiecte) sunt estimate la 98 de miliarde de lei şi reprezintă valoric circa 40% din totalul investiţiilor monitorizate de IBC Focus în primele 6 luni ale acestui an. De asemenea, aceste investiţii au în general şi cea mai lungă durată de execuţie.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii