Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Immoeast negociază cu băncile o injecţie de capital, în urma pierderilor masive din primul semestru

F. A. Piaţa Imobiliară /

Grupul austriac imobiliar Immoeast, ce se confruntă cu probleme financiare, a anunţat că poartă discuţii pentru a colecta fonduri de la bănci, în contextul în care deprecierile activelor i-au provocat o pierdere majoră în primul semestru, relatează Reuters.

Grupul, care încearcă să desprindă unele active pentru a genera lichiditate, a afişat pentru primul semestru o pierdere brută de 1,9 miliarde euro. Una dintre cele mai mari companii imobiliare din Europa, Immoeast, a anunţat luni că valoarea deprecierii activelor va atinge 1 miliard euro şi că pierderile din alte instrumente financiare vor fi de 510 milioane euro.

"În momentul vânzării, Immoeast are ca scop şi menţinerea valorii proprietăţii. Din această cauză, volumul vânzărilor a fost limitat în ultimele luni", a anunţat Immoeast într-un comunicat.

Immoeast este controlată de Immofinanz, cele două prezentând luni un plan de restructurare unui grup format din şase bănci: Bank Austria ce aparţine de UniCredit, Erste Group Bank, Raiffeisen Zentralbank şi băncile germane WestLB, Helaba şi Eurohypo.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional