Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2025

IMOBILIARIUM: Expoziţie imobiliară cu peste 20.000 de locuinţe

A.P. Ştirile Zilei /

Expoziţie imobiliară cu peste 20.000 de locuinţe

În perioada 17-19 mai va avea loc expoziţia imobiliară cu cel mai mare număr de dezvoltatori - expozanţi. Aceasta va cuprinde circa 22.000 de locuinţe, peste jumătate din cererea de locuinţe noi din Capitală şi împrejurimi.

De asemenea, ediţia din anul 2019 vine în întâmpinarea vizitatorilor cu o componentă de educaţie financiară, respectiv instrumente dedicate de educaţie financiară, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre.

Adrian Stănescu, Project Manager Imobiliarium a declarat că: " Fiind un târg dedicat sectorului rezidenţial, ne-am concentrat, încă de la prima ediţie, pe rigurozitatea procesului de selecţie, respectiv promovarea dezvoltatorilor şi ansamblurilor care pun accent pe calitatea construcţiilor. Aşadar, la cea de-a cincea ediţie Imobiliarium, aducem în atenţia vizitatorilor peste 22.000 de imobile, ce reprezintă peste circa 50% din cererea de noi locuinţe propuse spre vânzare în zona Bucureşti - Ilfov, multe dintre acestea însoţite de extra beneficii şi discounturi".

Potrivit Imobiliarium, locuinţele disponibile sunt grupate în 87 de ansambluri rezidenţiale şi cumulează peste 1.200.000 de mp utili, din portofoliul a 65 de dezvoltatori. În plus, oferta actuală propune şi o gamă variată de beneficii, precum facilităţi tehnologice, construcţii din materiale sustenabile, locuri de parcare, bucătării mobilate sau finisaje, ce sunt incluse în preţ. Totodată, pe timpul desfăşurării evenimentului, cei interesaţi de cumpărarea unei locuinţe pot obţine anumite reduceri.

Începând cu ediţia din această primăvară, Imobiliarium mizează pe componenta de educaţie financiară a vizitatorilor aducând în atenţia acestora şi un calculator financiar, disponibil în cadrul evenimentului. Rolul acestuia este de a recomanda vizitatorilor costurile optime ale unei locuinţe, raportate la veniturile proprii.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Internaţional