Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2025

IMOBILIARIUM:Segmentul de locuinţe premium înregistrează scăderi de preţuri

T.S. Ştirile Zilei /

Segmentul de locuinţe premium înregistrează scăderi de preţuri

Expoziţia imobiliară cu cel mai mare număr de dezvoltatori - expozanţi, piaţa imobiliară locală prezintă, în prima parte a acestui an, schimbări în ceea ce priveşte preţurile, ofertele de beneficii, respectiv tendinţele la achiziţie, potrivit unui comunicat al Imobiliarium remis Redacţiei noastre.

"Estimăm că pe termen scurt şi mediu piaţa va cunoaşte uşoare scăderi de preţuri, iar în contextul în care avem deja cel mai mare volum de locuinţe din ultimii an şi observăm cererea temperata a cumpărătorilor, putem spune că ediţia Imobiliarium din această primăvară se anunţă mult mai interesantă decât sfârşitul anului trecut. Pe de altă parte, aceste schimbări nu sunt majore şi pe termen lung, ceea ce face din 2019 un an bun pentru achiziţii", a declarat Adrian Stănescu, Project Manager Imobiliarium, citat în comunicat.

Potrivit reprezentantului Imobiliarum, în Bucureşti, scăderile de preţuri se situează între 2 şi 5%, în anumite sectoare.

De la începutul acestui an se observă, cu precădere, o scădere în zona de luxury şi segmentele care depăşesc categoria de mijloc, aşadar zonele care se prezintă cu o ofertă mai atractivă ediţia aceasta sunt cele din Nord - sectorul 1, 2 si 3, precum şi zona adiacentă Ilfov.

Unul dintre motivele determinante ar fi cumpătarea cumpărătorului de a investi bugete mari, în contextul în care numeroase proiecte deja construite se încadrează în zona boutique, premium, luxury.

De asemenea, potrivit specialiştilor, se observă tendinţa de revenire cât mai aproape de oraş, de centru.

Potrivit reprezentanţilor Imobiliarium, preţurile - mai ales în zona low-medium budget - prezintă o marjă mică, iar costurile de construcţie - materiale, forţă de munca etc. - sunt în creştere. Astfel, în cazul în care cererea nu va suplini prin volumul de achiziţii aceste costuri şi pe termen mediu se va ajunge la o ofertă rezidenţială limitată, preţurile vor cunoaşte noi scumpiri.

Conform preconizărilor specialiştilor, pentru cei care îşi asumă eventualele schimbări la nivel micro şi macroeconomic, anul 2019 reprezintă unul bun pentru achiziţii imobiliare.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional