Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2025

Impact Developer & Contractor SA a realizat vânzări de peste 100 de mii de lei

I.L. Ştirile Zilei /

Impact Developer & Contractor SA a realizat vânzări de peste 100 de mii de lei

Impact Developer & Contractor SA a câştigat în primele nouă luni ale anului vânzări de peste 100 de mii de lei, în creştere cu 63% comparativ cu aceaşi perioadă a anului pecedent, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Pe lângă cele 210 contracte de vânzare-cumpărare, compania a realizat rezervări pre-vânzări cu o valoare de aproximativ 163,5 de milioane de lei, în proiectele Greenfield si Luxuria. Valoarea acestora va fi evidenţiată ca venituri în urmatoarele trimestre. Profitul operaţional obţinut (EBITDA) a înregistrat o creştere de 189% faţă de perioada echivalentă a anului 2018, cel mai bun din ultimii zece ani.

Bogdan Oslobeanu, CEO Impact Developer & Contractor a declarat că: "Rezultatele înregistrate în primele nouă luni confirmă încă o dată succesul proiectelor existente, Greenfield şi Luxuria. Ne bazăm în continuare pe un interes puternic, atât din partea investitorilor imobiliari, cât şi a consumatorilor finali, astfel încât avem încredere că vom susţine această creştere şi în trimestrul 4. Contăm pe finalizarea în scurt timp a procesului de autorizare a următoarelor faze de dezvoltare din Greenfield şi a proiectului Boreal Plus din Constanţa ce marchează începutul unei noi etape de expansiune a companiei prin dezvoltarea a peste 5.000 de locuinţe şi 6.000 mp de spaţii comerciale, împreună cu facilităţi esenţiale pentru comunităţile create, precum spaţii de recreere şi relaxare, unităţi de învăţământ public sau facilităţi de transport în comun.", conform sursei menţionate.

Locuinţele tranzacţionate în perioada menţionată au totalizat o suprafaţă construită de 19.172 mp, cu 45% mai mare decât cea a unităţilor vândute în primele nouă luni ale anului (13.201 mp), mixul fiind alcătuit în principal din apartamente cu 3 si 4 camere. Majoritatea locuintelor au fost vândute în Greenfield Baneasa.

Impact Developer & Contractor SA este prima companie de real-estate privată din perioada post-comunista. Cel mai mare proiect este Greenfield Băneasa, demarat în 2007, unde au fost construite peste 2.548 de locuinţe. In anul 2018, Impact a început lucrările la Luxuria Domenii Residence, situat în nordul capitalei.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional