Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

În Capitală, 40% dintre proprietăţi se vând cu banii jos

F.A. Ştirile Zilei /

Programul Prima Casă se adresează unui procent relativ mic din populaţie, numai 22% din cei ce doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă au declarat că vor apela la acest program, conform unei analize Proiecte.biz, remisă Agerpres.

Aproape 50% dintre bucureştenii ce intenţionează să cumpere o locuinţă au alocat un buget ce depăşeşte 60.000 euro, deci mai mare decât plafonul creditului acordat prin Prima Casă.

Majoritatea persoanelor se află în căutarea unui apartament, mai exact 72,5% dintre acestea, preferă apartamentele de două camere, urmate de cele de trei camere. Un sfert dintre bucureşteni sunt interesaţi de achiziţia unei case, iar mai puţin de 3% se orientează către investiţia într-un teren. Cea mai mare pondere dintre cei ce intenţionează să-şi achiziţioneze o proprietate imobiliară este deţinută de persoanele cu varste între 25 şi 34 de ani.

Apartamentele de 2 camere sunt cele mai căutate şi în rândul persoanelor cu vârste între 25 şi 34 de ani, de aproximativ 40% dintre aceştia. 23% sunt în căutarea unui apartament cu 3 camere, 21,5% sunt interesaţi de o casă şi 10% de o garsonieră.

Persoanele cu vârste între 35 şi 44 de ani sunt interesate în proporţie de 35% de achiziţia unei case pe pământ. Către un apartament se orientează mai mult de jumătate dintre acestea, 27% optând pentru 3 camere, 22,4% pentru 2 camere, iar 7,2% pentru 4 camere.

Ca modalitate de plată, 40% dintre potenţialii cumpărători îşi propun să achite cash - 49% dintre ei vor achita din banii obţinuţi din vânzarea actualei proprietăţi, iar 51% din fonduri personale.

Spre o plată printr-o formă de credit se orientează 56% dintre persoane. Dintre acestea, pentru un credit de tip Prima Casă optează 40%, pentru un credit de tip imobiliar/ipotecar - 46%, iar 14% îşi întăresc interesul pentru o locuinţă nou construită, optând pentru rate direct de la dezvoltator.

Analiza a fost facută pe baza unui studiu realizat la solicitarea portalului Proiecte.biz companiei Daedalus Millward Brown. Studiul a fost realizat în perioada 15 septembrie-2 octombrie 2009 în mediul online prin intermediul site-urile imobiliare din reţeaua Agentie.NET, populaţia ţintă fiind persoanele cu vârsta minimă de 18 ani, din Bucureşti, ce intenţionează să-şi cumpere o proprietate imobiliară.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional