Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2019

ÎN PRIMELE ŞAPTE LUNI DIN 2019, ÎN RITM ANUAL,INS: "Volumul total al lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 26%"

R.R. Ştirile Zilei /

INS: "Volumul total al lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 26%"

Volumul total al lucrărilor de construcţii s-a majorat, ca serie brută, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2019, comparativ cu intervalul similar din 2018, cu 26%, iar pe elemente de structură au avut loc creşteri la construcţiile noi (+32,9%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+15,7%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+2,5%), transmite INS.

Potrivit Institutului de Statistică, pe obiecte de construcţii, ca serie brută, au avut loc creşteri ale volumului de lucrări de construcţii astfel: clădirile nerezidenţiale cu 37,4%, clădirile rezidenţiale cu 34,1% şi la lucrările de construcţii inginereşti cu 15,7%.

Sursa citată a mai anunţat: "Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 18,8%, creştere reflectată în volumul lucrărilor de construcţii noi cu 27%, lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente cu 7,5% şi al lucrărilor de reparaţii capitale cu 2,8%. Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate evidenţiază creşterea volumului lucrărilor de construcţii la clădirile nerezidenţiale cu 31,6%, clădirile rezidenţiale cu 30,7% şi la construcţiile inginereşti cu 9,2%".

INS: "Faţă de iulie 2018, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în iulie 2019, ca serie brută, cu 41%"

Conform INS, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a cres-cut, în iulie anul acesta, ca serie brută, cu 41% - pe elemente de structură au fost înregistrate creşteri ale volumului lucrărilor de construcţii noi (+48,9%), lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+37,2%) şi lucrărilor de reparaţii capitale (+ 4,9%).

Pe obiecte de construcţii, seria brută evidenţiază majorări ale volumului lucrărilor de construcţii astfel: construcţii inginereşti cu 45,7%, clădiri rezidenţiale cu 45,2% şi la clădiri nerezidenţiale cu 30,1%, mai arată comunicatul.

"Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 38,7%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri astfel: lucrările de construcţii noi (+45,6%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+41,5%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+0,1%).

Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate indică creşteri ale volumului lucrărilor de construcţii astfel: clădirile rezidenţiale (+44,1%), construcţiile inginereşti (+37,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+29,2%)", mai indică sursa citată.

INS: "Ca serie sezonier, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, în iulie 2019 faţă de iunie 2019, cu 4%"

Volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat, în iulie 2019 faţă de iunie 2019, cu 2,9% (ca serie brută), creştere evidenţiată la construcţii noi (+5,3%), arată cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comunicatul publicat ieri de INS, arată că lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 2,4%, respectiv cu 2,1%.

Comunicatul citat mai notează: "Pe obiecte de construcţii, seria brută indică o creştere a volumului construcţiilor inginereşti cu 6,3% şi a clădirilor rezidenţiale cu 3,3%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale cu 3,4%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 4%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+13,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+1,7%). Volumul lucrărilor de reparaţii capitale a scăzut cu 0,5%. Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate indică o creştere a volumului lucrărilor de construcţii la lucrările de construcţii inginereşti cu 8,2% şi la clădirile rezidenţiale cu 4,9%.

Volumul lucrărilor de construcţii la clădirile nerezidenţiale a scăzut cu 5,8%".

Amintim că, la finele lunii iulie, managerii din sectorul construcţiilor preconizau, pentru perioada iulie-septembrie 2019, o majorare a volumului producţiei (sold conjunctural +26%), potrivit datelor publicate de INS la acea vreme.

În acest context, Claudiu Georgescu preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR), considera, atunci, că estimările managerilor din sector sunt oarecum ris-cante, întrucât atunci când vorbim despre tendinţele din acest domeniu trebuie să avem în vedere şi aspecte precum clima, forţa de muncă sau sursele de finanţare, adăugând că piaţa construcţiilor din ţara noastră traversează o perioadă de echilibru, de acalmie, cu menţiunea că sunt câteva proiecte anunţate, importante pentru sector.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Perspective

Consilier

Legea

Internaţional