Cursul de Facility Management organizat de ROFMA, aflat la a treia serie, debuteaza pe 28 februarie a.c.
Evenimentul este programat a se desfasura pe parcursul a doua luni, pana pe data de 20 aprilie.
In traditia cursurilor anterioare, si acesta este realizat in parteneriat cu REUG - Real Estate User Group din Viena, organizatie specializata in traininguri dedicate facility managementului, desfasurate la nivel european, ce activeaza in cadrul Universitatii Tehnice din Viena. Lectorii straini care vor sustine cursul sunt Dr. Alexander Redlein - profesor universitar la Universitatea Tehnica din Viena, Dr. Horst Pichlmuller - vicepresedintele IFMA Austria si Andras Bajai (Ungaria) - expert international in FM.
Mentionam ca la primele doua editii ale cursului, desfasurate in primavara si toamna anului trecut, au participat specialisti din cadrul a 20 firme din domenii si compartimente legate de administrarea si intretinerea cladirilor, dar si reprezentanti ai proprietarilor de imobile, care s-au declarat foarte multumiti de continutul, claritatea si calitatea informatiilor primite.
Necesitatea reeditarii cursului rezida in nevoia de crestere si extindere a nivelului de pregatire profesionala a managerilor si specialistilor in FM. Continutul cursului va fi similar cu cele desfasurate in 2012 si va fi organizat pe doua sesiuni, fiecare cu doua module. Acestea vor acoperi practic intreaga problematica a Facility Managementului din Romania, abordand domenii precum cladirile sustenabile si operarea acestora, mentenanta tehnica, managementul energiei, sisteme profesionale de curatenie, managementul riscului sau protectia antiincendiu, a sanatatii sau a mediului.
Ca un element de noutate fata de editiile anterioare, in cadrul acestui curs va fi abordata in mod extensiv problematica legata de securitate si siguranta in utilizarea cladirilor. Totodata, aplicatiile practice ale activitatilor de Facility Management vor avea o pondere substantial mai mare. Mai multe informatii privind cursul de facility management organizat de catre ROFMA pot fi obtinute vizitand site-ul asociatiei: www.rofma.ro