Doi producători germani de componete auto şi-au manifestat intenţionează de a investi 168,5 milioane euro pentru extinderea sau deschiderea de noi fabrici de profil în România, cu ocazia vizitei efectuate de Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, domnul Ion Ariton, la Munchen. "Două dintre cele mai mari companii germane, care sunt prezente de mai multă vreme în România, dar care acum sunt decise să-si extindă investiţiile la noi în tară. Este un nou semnal asupra faptului că mediul economic din România se însănătoşeşte, iar investitorii îşi recapătă încrederea în economia românească. Suntem foarte interesaţi de realizarea unor capacităţi noi de producţie mai ales în industria auto, astfel încât să asigurăm dezvoltarea cooperării cu partenerii germani pe termen mediu şi lung", a declarat domnul Ion Ariton.
"Continental Automotive Systems România" intenţionează să-şi consolideze poziţia în România prin deschiderea unei noi fabrici de pompe de combustibil la Braşov, investiţie de aproximativ 20 milioane euro, precum şi prin realizarea unor investiţii de 71 milioane euro în unitatea de la Timişoara şi 35 milioane euro la Sibiu în intervalul 2012-2013. De asemenea, compania implementează la Carei proiectul de 15,7 milioane euro pentru extinderea capacităţii de producţie a "Contitech Fluid Automotive România".
În paralel, compania "Dräxlmaier" studiază posibilitatea de a deschide o nouă investiţie în România în valoare de 26,8 milioane euro.