Septembrie aduce emoţii nu doar pentru copii, ci mai ales pentru părinţi, care se implică în toate pregătirile şi planurile necesare pentru ca începutul şcolii să fie cât mai lin şi plin de bucurie pentru cei mici, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Iar primul pas, dincolo de ghiozdane şi rechizite, este să le oferim acestora un spaţiu prietenos, funcţional şi plăcut pentru studiu acasă, unde să se simtă în siguranţă şi încurajaţi să înveţe. Camera copilului devine, în multe momente, o extensie a şcolii - locul unde se clădesc obiceiuri, se formează concentrarea şi se nasc micile victorii de zi cu zi. De aceea, e important să ţinem cont de detalii aparent simple, dar care fac diferenţa între un loc obositor şi unul care stimulează creativitatea şi atenţia. „Un început de şcoală reuşit nu se măsoară doar în emoţia primei zile, ci şi în felul în care părinţii reuşesc să creeze acasă un spaţiu care să susţină sănătatea, atenţia şi bucuria de a învăţa. Ergonomia, lumina, culorile şi micile accente personale devin ingredientele unei camere unde copilul poate creşte echilibrat şi motivat”, spune Alexa Rădulescu, owner Infinity for Home, care vine cu câteva recomandări clare despre cum putem transforma camera copilului într-un spaţiu de lucru adaptat nevoilor sale, dar şi plin de confort şi căldură, în care acestuia să îi facă plăcere să petreacă timp.
Culorile care ajută concentrarea şi atenţia
Culorile alese pentru camera copilului pot influenţa în mod direct capacitatea lui de concentrare. Studiile desfăşurate pe adulţi sugerează că anumite culori şi intensitatea lor pot distrage atenţia şi pot afecta performanţa. Cu atât mai mult în cazul copiilor, ale căror capacităţi cognitive sunt în curs de dezvoltare şi în special când vorbim despre atenţie, care poate fi perturbată. Potrivit studiului Disruptive Effects of Colorful vs. Non-colorful Play Area on Structured Play-A Pilot Study with Preschoolers (Keren Stern-Ellran, Sigal Zilcha-Mano, Rachel Sebba, Nava Levit Binnun), cercetările preliminare efectuate la copiii cu vârste între 5 şi 8 ani sugerează că nuanţele din camera copilului - fie pe spaţii mai mari, cum ar fi peretele sau biroul, fie în obiectele de decor - pot avea un efect perturbator asupra performanţei în special dacă sunt culori foarte tari sau puternice ca intensitate.
La polul opus, culorile neutre, apropiate de cele naturale, reduc suprastimularea creierului şi favorizează relaxarea vizuală, crescând astfel atenţia şi performanţa. „Culorile calme reduc îi ajută pe copii să se concentreze. Îi sfătuiesc pe părinţi să păstreze culorile puternice doar pentru accente: o pernă, un tablou sau o jucărie preferată. Astfel, camera rămâne prietenoasă şi echilibrată”, explică Alexa.
Biroul - investiţii pentru sănătatea coloanei
În ceea ce priveşte biroul, stabilitatea şi dimensiunile potrivite sunt esenţiale. Suprafaţa trebuie să fie suficient de încăpătoare pentru manuale, caiete şi laptop, fără ca spaţiul să devină aglomerat, iar înălţimea să permită o privire dreaptă către ecran, prevenind astfel înclinarea capului şi suprasolicitarea coloanei cervicale. „Un birou corect ales nu este doar un obiect de mobilier, ci şi o investiţie în sănătatea copilului: el protejează coloana vertebrală, susţine o postură corectă şi reduce riscul de oboseală, dureri musculare sau deformări posturale”, detaliază Alexa.
O opţiune foarte utilă este biroul ajustabil pe înălţime, care poate fi reglat pe măsură ce copilul creşte. În felul acesta, spaţiul de lucru „creşte” odată cu el, evitându-se nevoia de a schimba biroul la câţiva ani şi menţinând mereu postura corectă. Ajustabilitatea devine şi mai importantă în contextul în care copiii petrec zilnic ore întregi la teme, proiecte sau activităţi online, iar o înălţime nepotrivită a biroului poate duce rapid la oboseală vizuală şi tensiune în zona spatelui şi a gâtului.
Scaunul de birou
Un scaun nepotrivit poate duce în timp la dureri de spate, de umeri sau chiar la deformări ale coloanei, mai ales că cei mici petrec zilnic ore bune la teme şi proiecte. Ideal este ca scaunul să fie ajustabil pe înălţime, pentru ca picioarele copilului să atingă podeaua (sau un suport special). „Un scaun ergonomic ajustabil, cu spătar care sprijină zona lombară şi un şezut confortabil, îi ajută pe cei mici să stea corect şi să evite problemele de postură. Ideal, genunchii trebuie să formeze un unghi de 90 de grade, iar coatele să se sprijine natural pe birou”, recomandă Alexa Rădulescu.
În plus, un scaun stabil, cu mobilitate suficientă pentru a permite mişcări naturale, îi oferă copilului libertatea de a se apleca uşor sau de a se întoarce, fără să îşi forţeze coloana.
Lumina - prietena ochilor
Ochii copiilor sunt extrem de sensibili, iar lumina nepotrivită poate duce la oboseală vizuală, dureri de cap şi chiar la dificultăţi de concentrare. Lumina naturală are avantajul de a menţine ritmul circadian, de a stimula secreţia de serotonină şi de a sprijini o dispoziţie pozitivă, reducând riscul de oboseală cronică şi episoade de tristeţe sau chiar depresie. În acelaşi timp, expunerea zilnică la lumină naturală creşte nivelul de energie şi susţine atenţia pe termen lung.
Practic, acest lucru înseamnă să folosim perdele diafane sau jaluzele care filtrează lumina fără a o bloca complet, să evităm biroul aşezat cu spatele direct la fereastră (pentru a preveni reflexiile obositoare pe ecran) şi să orientăm spaţiul astfel încât lumina să fie distribuită uniform. O dozare corectă a luminii naturale ajută copilul să rămână atent mai mult timp, să îşi menţină energia şi să transforme spaţiul de lucru într-un loc plăcut, în care revine cu drag.
Totuşi, odată cu lăsarea serii sau în zilele mai înnorate, iluminatul artificial devine esenţial. „Recomand întotdeauna o veioză cu intensitate reglabilă şi becuri cu lumină caldă sau neutră, care să nu fie nici prea dure, nici prea slabe. În plus, e important ca lumina să vină din partea opusă mâinii cu care scrie copilul - pentru a evita umbrele şi a proteja ochii”, precizează Alexa Rădulescu.
Organizarea şi personalizarea spaţiului
Dincolo de mobilier şi lumină, ordinea şi personalizarea camerei fac diferenţa. Organizatoarele, sertarele şi rafturile accesibile îi oferă copilului sentimentul de control şi autonomie. „Camera trebuie să fie a copilului, nu doar un spaţiu amenajat de părinţi. Un tablou ales împreună, o lampă preferată sau un raft cu cărţi dragi dau acel sentiment de apartenenţă care îi motivează pe cei mici să petreacă timp acolo şi să se simtă bine în spaţiul lor de învăţare”, spune Alexa.
La final, fiecare familie îşi găseşte propriul echilibru între funcţional şi plăcut, însă criteriile de ergonomie şi confort rămân universale.