Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INFRASTRUCTUR[ TRANSPORTCNANDR primeşte încă 270 milioane lei în urma rectificării bugetare

A.D. Ştirile Zilei /

Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii

Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii

În urma rectificării bugetare, Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) i s-au alocat în plus 270 milioane de lei, care se daugă la sumele realizate din economiile la proiectele contractate, astfel încât suma totală de care va beneficia CNADNR totalizează 626,8 milioane de lei, a declarat doamna Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, în cadrul unei conferinţe de presă.

Din aceste fonduri vor fi plătite arierate restante la autostrada Cluj-Borş către compania "Bechtel". De asemenea, sunt alocaţi bani pentru finalizarea tronsonului de autostradă Bucureşti-Braşov şi pentru centura ocolitoare Săcele. 65 milioane lei sunt prevăzute pentru Centura Bucureştiului. Alte 166,6 milioane lei sunt destinate lucrărilor de întreţinere a drumurilor. 506, 4 milioane lei reprezintă alocarea bugetară pentru proiectele cofinanţate prin ISPA, pentru reabilitare drumurilor naţionale, la care se daugă 280,5 milioane lei destinate cofinanţării celorlalte proiecte care beneficiază de fonduri europene.

Metrorex a primit în urma rectificării încă 39 milioane de lei, iar Căile Ferate Române încă 130 milioane lei pentru efectuarea plăţilor restante la furnizorii de energie electrică, a mai spus doamna ministru.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional