Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa SA derulează o licitaţie pentru proiectarea şi executarea de lucrărilor la sursele de apă şi staţiile de epurare Găeşti şi Titu. Valoarea contractului este estimată la 44,65 milioane lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de participare publicat prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Contractul va prevede proiectarea, obţinerea avizelor, lucrările de reabilitare şi extindere a staţiei de epurare Găeşti cu 20.400 locuitori echivalenţi, extinderea staţiei de epurare Titu cu 18.700 locuitori echivalenţi şi executarea de lucrări la sursele de apă Găeşti.
Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, având drept criteriu de atribuire oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 25 octombrie 2011. Durata contractului este de 18 luni de la atribuire.
Lucrările sunt finanţate prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu.









































