Apavital SA Iaşi a lansat, miercuri 27 iulie, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice licitaţia pentru extinderea sistemului de canalizare în municipiul Iaşi.
Contractul de proiectare şi executare face parte din proiectul "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Iaşi" şi a fost estimat la valoarea de 28,85 milioane lei fără TVA.
Finanţarea lucrărilor va fi asigurată în procent de 76,27% prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa 1 - "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Iaşi", co-finanţarea naţională reprezentând 23,73%.
Operatorii economici interesaţi pot depune ofertele la sediul Apavital până la data de 26 septembrie 2011.








































