Aplicaţia de finanţare a proiectului "Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Timiş" se afla la începutul lunii mai în curs de finalizare. Definitivarea aplicaţiei de finanţare era preconizată pentru mai 2011. Proiectul, în valoare de aproape 200 milioane lei, urma să obţină finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin POS Mediu, Axa prioritară 2: "Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric", Guvernul României şi bugetul judeţului Timiş, potrivit doamnei Jana Lavrits, purtător de cuvânt al Consiluilui Judeţean Timiş.
Depozitul Ghizela, la un pas de finalizare
Cu toate că nu exista un contract de finanţare semnat, Consiliul Judeţean Timiş a demarat încă din 30 martie 2010 lucrările la depozitul de deşeuri Ghizela din cadrul proiectului de management al deşeurilor. La începutul lunii mai progresul execuţiei înregistra 92%, raportat la valoarea totală a investiţiei, termenul de finalizare conform graficului fiind 30 mai 2011.
Realizarea depozitului a presupus o investiţie de 89,25 milioane lei cu TVA inclus, execuţia fiind realizată de societatea SC Confort SA, având ca subcontractant SC "Iridex Group Construcţii" SRL.