Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a transmis ieri, 18 aprilie 2011, o notificare de reziliere a contractului de proiectare şi execuţie a Autostrăzii Bucureşti-Braşov, Secţiunea Bucureşti-Ploieşti, km 19+500 - km 62+000, încheiat cu Asocierea dintre firmele SC Spedition UMB SRL, SC Pa&Co International SRL, SC Euroconstruct Trading 98 SRL, SC Tehnostrade SRL, conform unui comunicat de presă al CNADNR.
Măsura a fost luată având în vedere întârzierea firmelor menţionate în îndeplinirea obligaţiilor contractuale privind activitatea de proiectare şi execuţie, slaba mobilizare a echipamentelor în şantier precum şi lipsa unui program de lucrări coerent care să demonstreze capacitatea tehnică şi organizatorică de a finaliza lucrările în termenul prevăzut.
Antreprenorul nu a mai executat lucrări pe sectorul de drum în cauză de mai bine de 16 luni, demobilizând resursele necesare. Încălcarea prevederilor contractuale prin abandonarea lucrărilor conduce la rezilierea contractului de către Beneficiar în conformitate cu prevederile contractuale.
Totodată, deşi costurile acestui contract au crescut deja semnificativ, Antreprenorul solicită în continuare majorări de preţ pe care CNADNR nu le poate acorda, având în vedere legislaţia în vigoare.
CNADNR estimează că, în termen de o lună, va finaliza revizuirea proiectului şi pregătirea documentaţiei de atribuire pentru lansarea unei noi licitaţii.