Primăria Crîmpoia din judeţul Olt va implementa un proiect în valaore de peste 2,4 milioane de euro pentru crearea şi dezvoltarea campusului şcolar a Şcolii de Arte şi meserii Crîmpoia. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, iar valoarea finanţării nerambursabile este de 1,88 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor Agenţiei pentru Dezvotlare Regională Sud-Vest Oltenia (ADR SV).
Conform aceloraşi surse, principalele investiţii vizează modernizarea şcolii existente, construirea unei săli de sport şi a unei clădirii ce va adăposti ateliere, dar şi dotarea campusului cu echipamente specifice.
Până în prezent, la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia s-au semnat 151 de contracte de finanţare, cu o valoare nerambursabilă totală de peste 331,7 milioane euro. Dintre acestea, 20 de contracte, prin care sunt solictaţi peste 32,73 milioane euro, vizează rebilitarea, modernizarea şi dotarea infrastructurii educaţionale.