Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INFRASTRUCTURĂ EDUCAŢIONALĂÎn noiembrie se finalizează lucrările la Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" din Oradea

C.P. Ştirile Zilei /

În noiembrie se finalizează lucrările la Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" din Oradea

În trei luni vor fi finalizate lucrările de reabilitare şi modernizare a Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" din Oradea, finanţate prin Programul Operaţional Regional. În prezent lucrările sunt realizate 50%. Valoarea totală a proiectului este de aproape 5 milioane de lei, din care 4,57 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă, au precizat reprezentanţii Primăriei municipiului Oradea.

Proiectul constă în reabilitarea unei suprafeţe de peste 1.000 mp aferente corpurilor B, B1 şi a Halei nr. 5, construirea unui grup sanitar adaotat nevoilor persoanelor cu handicap locmotor, respectiv amenajarea şi dotarea laboratoarelor şi atelierelor.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional