La nivelul judeţului Cluj a fost contractată finanţarea pentru proiectul "Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj", în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 255,35 milioane lei, din care valoarea eligibilă a Proiectului, susţinută din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi bugetul de stat, reprezintă 199,85 milioane lei, iar contribuţia judeţului Cluj este de aproape 4 milioane de lei.
"Acest moment garantează implementarea acestui important proiect pentru comunitatea clujeană. Sunt astfel asigurate fondurile care ne vor permite parcurgerea etapelor care le mai avem pentru a finaliza realizarea noului sistem de management al deseurilor", consideră preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
Proiectul prevede în principal închiderea şi ecologizarea depozitelor urbane de deşeuri menajere neconforme, construirea unui Centru de Management Integrat al Deşeurilor în municipiul Cluj-Napoca şi realizarea a trei staţii de transfer în Mihai Viteazu, Gherla şi Huedin.
Tot prin POS Mediu a fost contractată finanţarea şi pentru proiectul "Reabilitarea siturilor poluate istoric - depozit deşeuri periculoase fosta UCT-Poşta Rît, Turda", al cărui beneficiar este Primăria Turda. Proiectul are o valoare totală de aproape 82 milioane lei, fără TVA, din care 65,5 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă din FEDR.